Povestea a patru bărbaţi care provin din medii diferite. Cei patru devin prieteni prin prisma grădiniţei pe care copiii lor o frecventează: un fost artist devenit influencer, un văduv intelectual, un casnic întreţinut şi un băiat de modă v
iCuraj?! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Nimic nu îi poate pregăti însă pentru numerele spectaculoase, demne de cartea recordurilor, așa cum nici prezentatorul Șerban Co
Povești de familie este o serie despre familia și societatea contemporană, care își propune în mod curajos nu doar să prezinte probleme cât se poate de actuale din realitatea de zi cu zi, ci și soluții realiste de rezolvare a lor.
"Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?" este un show de divertisment pentru întreaga familie, din care nu lipsesc concurenţi cu poveşti deosebite, copii isteţi şi carismatici, întrebări menite să stârnească interes şi curiozit
De luni până vineri, timp de patru ore, pe lângă invitaţii din studio şi reţetele lui Vladuț, Răzvan şi Dani, alături de Ramona, ne pun la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte, dar şi cu starea vremii din diverse zon
Mireasa ne readuce iubirea în case! În calitate de gazdã a reality show-ului matrimonial Mireasa, Simona Gherghe va aduce în centrul atenției poveștile concurentilor de dragoste, momente mai mult sau mai puţin tensionate și îi va supune pe c
"Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?" este un show de divertisment pentru întreaga familie, din care nu lipsesc concurenţi cu poveşti deosebite, copii isteţi şi carismatici, întrebări menite să stârnească interes şi curiozit
O poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. În încercarea de a triumfa, iubirea adevărată se va lovi si de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole.
Noul sezon al competiției gastronomice de la Antena 1 abundă în surprize și noutăți, iar invitații speciali, care se prezintă în fața Chefilor cu preparate gătite chiar de ei, nu lipsesc din rețeta show-ului.
Antena este casa Formulei 1 în România pentru următorii 3 ani. Cel mai spectaculos sezon din istoria legendară a acestui sport va avea 24 de curse şi va fi transmis integral de posturile Antena1 şi platforma AntenaPLAY.