INIMA NU MINTE
19:00
PREMIER
drama, serial, 2022
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
LEYLIFER
21:00
PREMIER
romance, serial, 2023
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
22:00
PREMIER
drama, serial, 2023
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
23:00
drama, Serial, 2020
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
00:00
romance, Serial, 1997
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
19:00
romance, 2013

ANA ȘI NOI SPERANȚE
20:00
PREMIER
romance, 2022
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
21:00
romance, 2010
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
22:00
Romania, romance, Serial, 2011
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
23:00
romance, 2013
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
00:00
romance, 2009
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
19:00
creștere spirituală
19:30
20:00
21:00
documentar
22:00
film artistic
22:30
program muzical
23:00
creștere spirituală
23:30
program despre problemele sexualității
00:00
magazin tv
00:30
devoțional
00:45
mărturie
19:00
19:30
hírek a nagyvilágból
20:00
20:30
22:00
22:30
23:00
napi színes
23:30
00:00
NU MA PARASI! EP. 408
19:00
PREMIER
Turcia, drama, romance, Serial, 2018-2021
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
CAPCANA IUBIRII S1 EP. 167, 168
20:00
PREMIER
Turcia, dramă, Serial, 2022
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
DRAGOSTE SI URA EP. 42
22:00
PREMIER
Turcia, drama, Serial, 2016-2018
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
23:00
Turcia, romance, Serial, 2020-2021
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
00:00
Turcia, drama, romance, Serial, 2009
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
19:00
Turcia, Serial, 2019
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
20:00
23:00
divertisment

program muzical pentru tineret
20:00
23:00
23:10
program muzical diversificat
00:00
program muzical diversificat
18:30
India, Dramă, Serial, 2021
19:30
20:00
India, Dramă, Serial, 2021
21:00
India, Dramă, Serial, 2021
22:00
23:00
00:00
00:15
DRAGOSTE DULCE AMARĂ EP. 364
19:00
PREMIER
India, Telenovela, Serial, 2009
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
BUN VENIT ÎN JUNGLĂ
20:00
Acțiune, 2013
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
AMENINŢARE TRIPLĂ
22:00
PREMIER
Thailanda,China,SUA, Thriller, 2019
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
00:00
reality show
HANDBAL MASCULIN
17:30
ÎN DIRECT
CS Dinamo - CSM Bucuresti
20:00
reality, 2002
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
21:00
action, Serial
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
UEFA EUROPA CONFERENCE LEAGUE FINALA
22:00
ÎN DIRECT
Olympiacos - Fiorentina
00:45
action, Serial
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
BRIGADA NIMIC
20:30
PREMIER
România, comedie, 2024
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
SURVIVOR ALL STARS
21:30
PREMIER
00:45
action, 2016
ŞTIRILE PRO TV
19:00
ÎN DIRECT
ŞTIRILE PRO TV
21:00
ÎN DIRECT
22:30
România, comedie, 2024
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
00:00
Serial
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
19:00
jurnal , info flash informații
19:22
economie informații,2023-2024
19:27
meteo informații,2023
19:30
informații magazin,2024
19:41
thriller ficțiune
21:30
jurnal , info flash informații,2023-2024
21:57
meteo informații,2023
22:02
descoperiri,evadare documentar,2022-2023
23:57
jurnal , info flash informații,2023-2024
00:23
meteo informații,2023
00:25
artă și cultură,modă magazin,2023-2024
00:58
thriller ficțiune
18:50
19:05
Canada, Serial, 2019-2023
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
23:30
SUA, Ungaria, Canada - 2011-2013
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
19:00
ÎN DIRECT
TELEJURNAL, ŞTIRI
20:00
ÎN DIRECT
20:55
21:00
ÎN DIRECT
22:00
ÎN DIRECT
23:00
ÎN DIRECT
18:10
SUA, Comedie, Serial, 2014
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
19:05
SUA, Politist, Serial, 2019

Actiune , Serial, 2020
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
21:55

22:50

23:45
SUA, Politist, Serial, 2019
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
00:40

18:45
SUA, Actiune, Serial, 2000

19:45

20:40
SUA, Actiune, Serial, 2017

22:25
SUA, SF, Serial, 2006

23:25

00:20
SUA, Actiune, Serial, 2000
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
18:40
Polonia, Politist, Serial, 2019
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
19:35
Marea Britanie, Documentar, Serial, 2020
20:50
Marea Britanie, Politist, 2020
22:00
Polonia, Politist, Serial, 2019
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
23:00
Polonia, Politist, Serial, 2019
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
23:55
Marea Britanie, Politist, 2020
18:40
SUA, Drama, Serial, 1976
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
19:50
Canada, Drama, Serial, 2013

20:45

21:40

Grecia, Politist, Serial, 2019
17:15
1954
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
19:05
2021
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
20:30
2022
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
22:10

00:10

SUA,comedie,serial, 2018

19:15

19:40
SUA,comedie,serial, 2022

21:25

SUA,comedie,serial,2001
22:25
SUA,comedie,serial,2001
22:55
SUA,comedie,serial,2001
23:25
SUA,comedie,serial,2010
23:50
SUA,comedie,serial,2010
00:20
SUA,comedie,serial,2000
00:45
SUA,animaţie,serial, 2009
Interzis minorilor sub 18 ani.
18:00
Serial, 2023
20:00
Romance, 2021
22:00
Romance, 2021
23:55
Serial, 2023
19:00
Marea Britanie, serial, crime, dramă, 2010
20:30
Canada, serial, crime, dramă, 2023
21:15
Canada, serial, crime, dramă, 2023
ARCHIE S1 EP. 4
22:00
PREMIER
Marea Britanie, serial, dramă, 2023
22:45
SUA, serial de epocă, dramă, crime, 2013
23:30
Italia, serial, dramă, 2022
00:25
Germania, serial, dramă, 2022
17:50
Statele Unite Ale Americii, comedie, 2005
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
19:15
Olanda, povești adevărate, sport, 2009
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
21:00
Germania, thriller, acțiune, 2008
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
22:30
Statele Unite Ale Americii, povestea vieții, 2001
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
00:00
Statele Unite Ale Americii, dramă, groaza, 2010
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
18:50
SUA, comedie, dragoste, 2019
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
20:05
Italia, Elveția, dramă, 2007
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
22:00
Polonia, comedie, crima, 2003
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
23:35
Statele Unite Ale Americii, comedie, 2009
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
00:55
Franța, Germania, Cehia, dramă, 2008
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
18:55
Statele Unite Ale Americii, acțiune, aventură, 2008
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
20:30
Statele Unite Ale Americii, povestea vieții, 2000
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
22:00
Marea Britanie, comedie, dragoste, 2019
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
23:35
Statele Unite Ale Americii, comedie, 2014
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
19:00
SUA, Franţa, Marea Britanie, China, acţiune, dramă, 2018
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
21:00
22:40
00:10
00:55
Franța, Belgia, Olanda, dramă, 2004
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
18:25
Statele Unite Ale Americii, dramă, 2008
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
20:15
Statele Unite Ale Americii, dramă, 2009
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
22:00
Statele Unite Ale Americii, groază, 2010
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
23:25
Statele Unite Ale Americii, dramă, thriller, mister, 2003
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
18:25
romantic,1998
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
20:00
acțiune,2014
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
FOC VIU
22:20
PREMIER
thriller,2019
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
23:45
19:00
2023

21:10
Serial, 2024
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
22:10
2022
Interzis minorilor sub 18 ani.
00:15
2023
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
18:15
Serial, 2015
Interzis minorilor sub 18 ani.
19:10
Serial, 2015
Interzis minorilor sub 18 ani.
TÁNĂRUL SHELDON S7 EP. 1
20:00
PREMIER
TÁNĂRUL SHELDON S7 EP. 2
20:20
PREMIER
SUNTEM AICI S4 EP. 1
21:10
PREMIER
Serial, 2024
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
22:10
2018
Interzis minorilor sub 18 ani.
23:45
18:15
Serial
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
MORTDECAI
20:30
action, 2015
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
GREU DE OPRIT
22:30
thriller, 2021
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
00:30
action, 2015
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
17:55
SSSR, komedija, 1985
19:30
Rossija/SShA, parodijnaja komedija, 1992
21:00
Rossija, melodrama, 2006
22:20
Rossija, drama, 2015
23:55
Rossija, komedija, melodrama,2022
18:35
19:30
20:30
1942
22:35
SUA, Franta, Coreea de Sud, Republica Ceha, actiune, 2013
19:00
20:00
21:00
22:30
SUA, Serial, 2016
23:00
Serial, 2023
00:00
SUA, Serial, 2016
19:00
Fire Pit Forging
20:00
Backyard Redemption
21:00
Modern Take on Old-world Charm
22:00
PREMIER
A Fresh Start
WHY THE HECK DID I BUY THIS HOUSE?
23:00
PREMIER
00:00
Stone House Surprises
18:40
Marea Britanie, Serial, 2017
19:35
Marea Britanie, Serial, 2017
20:30
Marea Britanie, Serial, 2017
21:25
Noua Zeelanda, Serial, 2022
22:20
23:15
00:10
Marea Britanie, Serial, 2018
18:55
Italia, serie, documentar, 2021
20:05
Marea Britanie, serie, documentar, 2021
21:00
Marea Britanie, serie, documentar, 2023
22:05
Australia, serie, documentar, 2021
23:05
Australia, serie, documentar, 2020
MARELE ZID CHINEZESC CU ASH DYKES S1 EP. 5
00:00
PREMIER
Singapore, Marea Britanie, serie, documentar, 2023
18:30
SUA, serie, documentar, 2009
19:15
Singapore, serie, documentar, 2021
20:10
Canada, serie, documentar, 2022
21:00
Marea Britanie, serie, documentar, 2022
21:55
Australia, serie, documentar, 2021
22:40
Canada, serie, documentar, 2019
23:30
00:20
Marea Britanie, serie, documentar, 2021
18:45
19:50
Marea Britanie, serie, documentar, 2019
20:55
Australia, serie, documentar, 2022
22:00
Marea Britanie, documentar, 2023
23:05
Marea Britanie, serie, documentar, 2019
00:05
SUA, serie, documentar, 2022
17:30
Real Madrid-Leipzig
19:30
Atletico Madrid-Borussia Dortmund
21:30
Real Madrid-Manchester City
00:00
PSV-Borussia Dortmund
18:15
Rezumat
19:15
Rezumat
20:00
Top Gol
00:00
Rezumat
00:45
Rezumat
TENIS
18:00
ÎN DIRECT
Turneul de mare şlem Roland Garros
TENIS
20:00
ÎN DIRECT
Turneul de mare şlem Roland Garros
TENIS
21:00
ÎN DIRECT
TENIS
21:30
ÎN DIRECT
Turneul de mare şlem Roland Garros
TENIS
00:30
ÎN DIRECT
TENIS
19:00
ÎN DIRECT
Turneul de mare şlem Roland Garros
22:00
Discovery Golf
22:30
Campionatul Mondial Shanghai Retrospectivă
23:30
Cupa Eset V4 Red Bull Ring
23:45
Circuitul Mondial Turul Italiei
TENIS
18:00
ÎN DIRECT
20:00
TENIS
21:30
ÎN DIRECT
00:30
19:00
Vânătoare de rațe mari la Hortobágy
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
19:30
Döme Gábor - În ținutul crapilor uriași - 6 capturi - 5 bucăți de peste 20 kg
20:00
Tehnica method, primăvara, în golful Pilismaróti
20:30
F&H Expo 2024
21:00
Döme Gábor - Peștii necapturați din balastieră
21:30
22:00
22:30
Bulgaria - Paul
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
23:00
O soluție sigură pentru orice situație
23:30
Întoarcerea la Budapesta
00:00
Pescuit de crap mare, primăvara
00:30
Tehnica method, primăvara, în golful Pilismaróti
TENIS
18:00
ÎN DIRECT
20:00
TENIS
21:30
ÎN DIRECT
00:30
18:40
Marea Britanie, Serial, 2017
19:35
Marea Britanie, Serial, 2017
20:30
Marea Britanie, Serial, 2017
21:25
Noua Zeelanda, Serial, 2022
22:20
23:15
00:10
Marea Britanie, Serial, 2018
Când ziua încetineste și seara își face apariția, mulți dintre noi caută refugiu în fața ecranului televizorului pentru a se relaxa, distra sau chiar informa despre evenimentele zilei. Vizionarea televizorului seara a devenit un ritual care aduce împreună familii, prieteni, sau poate oferi o seară de relaxare chiar și atunci când suntem singuri. Dar cum putem alege cele mai bune programe într-o epocă în care oferta este aproape infinită? Răspunsul este simplu: cu ajutorul site-ului program-tv.net, care oferă o prezentare clară și ușor de utilizat a programelor canalelor TV românești.

De ce anume Program-TV.net? Program-tv.net nu este doar un simplu ghid TV. Această platformă a fost special concepută pentru cei care nu vor să rateze cele mai bune programe de seară, fie că este vorba despre cele mai recente știri, filme captivante sau seriale fascinante. Dar ce face utilizarea program-tv.net atât de specială și avantajoasă? Informații actualizate despre programe: Site-ul menține programele TV actualizate, astfel încât niciodată nu vei rata "program tv de seară" preferate. Interfață prietenoasă cu utilizatorul: Site-ul este ușor de navigat, astfel încât în câteva minute poți să revizuiești oferta de seară a canalelor TV românești.

Vizionarea TV-ului seara oferă o oportunitate de a te relaxa la sfârșitul zilei, de a întări relațiile de familie și prietenie, sau chiar de a câștiga noi cunoștințe și experiențe. Site-ul program-tv.net este un instrument care facilitează alegerea și asigură că vei viziona mereu cele mai bune programe. Fie că este vorba despre știrile zilei, un sitcom care te face să râzi sau un serial plin de întorsături, cu ajutorul program-tv.net poți fi sigur că seara ta va fi petrecută în cel mai bun mod posibil. Nu rata cele mai bune programe de seară!